|
ISTEȚI, FRUMOȘI ȘI SĂNĂTOȘIArgument:
Omul, privit în ansamblul său, nu poate fi văzut decât ca un întreg. Luat în parte nu facem decât să fragmentăm această unitate și să o analizăm disociat, fapt care ne îndepărtează de adevăr. La fel și sănătatea trebuie observată într-o manieră holistică. Proasta funcționare a unui organ aduce suferința întregului organism; așa că nu doar simbolistic putem afirma că partea include întregul. Neapreciată de mulți la adevărata ei valoare, sănătatea are repercusiuni asupra stării întregului organism. Motivul pentru care s-a realizat acest proiect este menținerea stării de sănătate a elevilor ca o premisă a succesului școlar și nu numai. Astfel se va avea în vedere o explicare corespunzătoare și cât mai eficientă a importanței igienei personale , a alimentației echilibrate și corecte, a obiceiurilor vicioase care apar în această perioadă la copii și cum pot fi ele îndreptate,cât și a controlului în cabinete de specialitate la măcar 6 luni pentru o eficientizare maximă a stării de sănătate. Formarea unui stil de viaţă sănătos devine o condiţie esenţială pentru o dezvoltare armonioasă a personalităţii copilului. Astfel se va urmări promovarea cunoştinţelor corecte privind diferite aspecte ale sănătăţii şi formarea de atitudini şi deprinderi indispensabile unui comportament responsabil şi sănătos. Educaţia pentru sănătate trebuie să înceapă la vârste mici pentru că în această etapă se dobândesc obiceiuri care sunt relevante activităţilor ulterioare.
ECHIPA DE PROIECT: • Responsabil : Prof.înv.primar Șomotecan Maria • Membrii : Prof.înv.primar Pojar Camelia Dir. Adj., Prof. Palalogos Melania PARTENERI:
DURATA:
DOMENIUL: Educație pentru sănătate
SCOPUL PROIECTULUI: Formarea unei atitudini pozitive și responsabile față de sănătatea proprie și a celor din jur, prin obținerea unor rezultate concrete în păstrarea stării de sănătate și prevenirea îmbolnăvirilor. OBIECTIVELE PROIECTULUI: În cadrul activităților desfășurate, copiii vor fi capabili:
COLABORATORI: Cadrele didactice din școală
BENEFICIARI DIRECȚI: Elevii, cadrele didactice
BENEFICIARI INDIRECȚI: Părinţii elevilor şi locuitorii orașului Bistrița CALENDARUL ACTIVITĂŢILOR |